Un bărbat aflat la semafor, într-un autoturism fără geamuri fumurii, a trăit toate cele 30 de secunde cât a ținut culoarea roșu, cu impresia că nici unul din ceilalți participanți la trafic – șoferi sau pietoni – nu l-a văzut cu degetul în nas, în plin proces de curățare a foselor nazale.

Acesta a forat fără încetare după încăpățânatele secreții, ignorând complet posibilele priviri ale celor din jur, ca și cum ar fi fost singur în trafic. “Nu m-a văzut nimeni”, afirmă bărbatul, cu o siguranță de invidiat.

În jumătatea de minut avută la dispoziție, el a făcut tot posibilul să răzuie cu unghia chiar și cel mai încăpățânat muc, blocat adânc în nara dreaptă, apelând chiar și la degetul mic, ca să fie sigur că ajunge până în capăt. Când a văzut că nu merge, a găsit o soluție inventivă: și-a acoperit una dintre nări cu un deget și a suflat, astfel încât mucozitățile din nara liberă să țâșnească precum gloanțele, unele lipindu-se de volan, altele de parbriz.

Fiecare reziduu scos din nas a fost lipit în locul obișnuit – sub banchetă, acolo unde, de-a lungul celor patru luni de când are mașina, sute de mucozități de diferite mărimi și culori formează un mozaic în relief, aspru la atingere.

Advertisements