Aflați în primul an la ASE, Facultatea de Marketing, Andrada și Iulian au avut ghinionul să nimerească în același vagon de metrou, în drum spre casă, după cursuri. Deși au încercat din răsputeri să se evite, fiecare prefăcându-se că nu îl vede pe celălalt, ghinionul a făcut ca privirile lor să se intersecteze, și, din acel moment, nu mai exista cale de întoarcere: trebuiau să se apropie și să vorbească.

Din păcate pentru ei, banalitățile despre facultate, cursuri, cât de nasoală e profa de macro, cât de aiurea e programul și cât de mari distanțele între clădirile unde se desfășoară cursurile s-au epuizat după numai 7 minute de călătorie cu metroul. Tăcerea stânjenitoare s-a instalat subit, iar cei doi au încercat în zadar să găsească modalități de umplere a timpului, parcă interminabil, până la stația finală: Iulian s-a uitat de câteva ori în telefon, Andrada l-a întrebat de trei ori la ce stație coboară, apoi, după două stații de tăcere, Iulian a încercat o discuție despre vreme, care, din păcate, a trecut la fel de repede ca o ploaie de vară.

Nemaisuportând tăcerea, Iulian a coborât cu trei stații mai devreme, mințind-o pe Andrada că și-a adus aminte de o întâlnire cu cineva, în zonă. Andrada nu l-a crezut, dar a răsuflat ușurată.

Ambii și-au promis că, de aici încolo, vor fi mult mai atenți atunci când încearcă să se evite în metrou.

Advertisements