În India, vaca este considerat animal sfânt. De aceea, la botez, bebelușul este introdus într-o vacă, înainte ca vaca să fie introdusă în cristelniță de trei ori.

În Lituania, botezurile au loc în săli de baschet. Copilul este aruncat în cristelniță de către preot, de la linia de două sau trei puncte, în funcție de câte prenume va avea micuțul. Tradiția spune că bebelușii trebuie botezați doar de preoți care au practicat baschetul.

În Australia, bebelușul este legat de mijloc cu un cordon elastic și aruncat de la etaj. Se spune că dacă atinge apa de mai mult de 5 ori, va avea o viață lungă, iar dacă atinge marginea ascuțită a cristelniței, va avea o viață extrem de scurtă.

În Malta, mama naște direct în cristelniță, astfel încât bebelușul să nu petreacă nici măcar o secundă cu sufletul păgân.

În Islanda, copilul este introdus într-o sticlă uriașă de șampanie, iar sticla este izbită de un iaht care încă nu a efectuat nicio călătorie. Copilul este considerat botezat atunci când sticla se sparge.

În Ucraina, bebelușul este aruncat în râul cel mai apropiat de biserica de care aparține familia. Persoanele de pe margine plonjează în râu, iar cine găsește primul copilul are dreptul să-i pune numele.

Advertisements